Egipt - mister si fascinatie

Egipt

Egiptul este o þarã arabã din nordul Africii ºi din Orientul Mediu, limitatã la nord de Marea Mediteranã, la est de Fâºia Gaza, de Israel, de Golful Aqaba (prin intermediul cãruia are atingere cu Iordania ºi cu Arabia Sauditã) ºi de Marea Roºie, la sud de Sudan iar la vest de Libia. Capitala sa este Cairo.

Istorie

Miṣr, numele arabic oficial al Egiptului, este de origine Semiticã, însemnând probabil 'o þarã' sau 'un stat'. Numele Egipt îºi are originea în latinul Aegyptus derivat din cuvântul grecesc antic Αἴγύπτος "aiguptos", care la randu-i este derivat din antica frazã egipteanã ḥwt-k3-ptḥ ("Hut ka Ptah"), numele unui templu al zeului Ptah la Memphis.

Regularitatea ºi bogãþia revãrsãrilor Nilului, precum ºi o oarecare izolare determinatã de deºerturile din est ºi vest, au condus la creșterea uneia din cele mai importante civilizaþii ale antichitãþii. Pe Valea Nilului, strânsã între maluri înalte ºi stâncoase, s-a fãurit, cu multe milenii înaintea erei noastre o veche civilizaþie a lumii mediteraniene, aceea a Egiptului Antic. Ea ne înfãþiºeazã cel mai vechi stat din lume, anterior tuturor celorlalte, înzestrat cu o administraþie, o fiscalitate, o justiþie ºi o armatã comparabile cu cele ce-au luat naºtere mai apoi în þãrile de pe toate continentele, cândva ºi dupã era noastrã. Dar lumea Egiptului antic a zãmislit o culturã spiritualã scânteietoare pe care o admirau grecii vechi ºi romanii care se minunau precum fac azi mulþimile de turiºti, sã contemple templele, piramidele sau obeliscurile înãlþate de faraoni ºi supuºii lor.

Primul regat unit a fost fondat de regele Menes, pe la 3200 î.Ch, fiind stãpânit de multiple dinastii aproximativ trei milenii. Sub conducerile faraonilor Tutmes ºi Ramses, prin cucerirea Africii ºi Asiei, Egiptul devine un imperiu. Ultima dinastie nativã, a cãzut sub dominaþia persanilor, în 595 î.Ch. ºi cucerit apoi de Alexandru cel mare în 320 î.Ch.

Nu numai arta egipteanã ºi monumentele colosale au atras prin frumuseþea tainicã ºi prin splendoarea lor enigmaticã pe grecii vechi ºi pe romani ca ºi pe noi cei de azi ; cãlãtorii veneau sã gãseascã mai cu seamã cultura egipteanã, "înþelepciunea egipteanã" pe care au cunoscut-o Thales, Pitagora, Herodot, Platon, Solon, Licurg sau Plutarh.

Politicã

Egiptul este o republicã din 18 Iunie 1953. Preºedintele Mohamed Hosni Mubarak este preºedintele republicii din 14 Octombrie 1981, urmându-i în funcþie lui Anwar Sadat. Mubarak este în prezent la al cincilea mandat în fruntea þãrii. Este liderul Partidului Naþional Democrat, în prezent la putere. Ahmed Nazif a fost ales în functia de prim-ministru în 9 Iulie 2004 în urma demisiei lui Ateb Obied.

Egiptul opereazã sub un sistem prezidenþial multipartit unde puterea executivã este împarþitã între preºedinte ºi prim-ministru. Alegeri prezidenþiale si parlamentare sunt organizate în mod frecvent, ultimele fiind þinute în 1999 iar urmatoarele fiind programate pentru Octombrie 2005. Totuºi, organizaþiile non-guvernamentale internaþionale ºi-au manifestat îngrijorarea în privinþa libertãþii de formă ºi a intervenþiei guvernului în alegerile locale.

Reºedinþa permanentã a Ligii Statelor Arabe este Cairo. Egiptul a fost primul stat arab care a încheiat pacea cu Israel prin semnarea tratatului de pace Israelo-Egiptean la Camp David în 1978.

Regiuni

Egiptul este împãrþit în 26 de regiuni:

* Aswan
* Asyut
* Al Bahr al Ahmar
* Bani Suwayf
* al-Buhayrah
* Bur Sa'id
* ad-Daqahliyah
* Dumyat
* al-Fayyum
* al-Gharbiyah
* al-Iskandariyah (Alexandria)
* al-Isma'iliyah
* Janub Sina'
* al-Jizah
* Kafr ash Shaykh
* Matruh
* al-Minufiyah
* al-Minya
* al-Qahirah
* al-Qalyubiyah
* Qina
* Shamal Sina'
* ash-Sharqiyah
* Suhaj
* as-Suways
* al-Wadi al-Jadid

Geografie

Pe lângã capitala Cairo, alte oraºe importante ale Egiptului sunt Alexandria, al-Mansurah, Aswan, Asyut, El-Mahalla El-Kubra, Giza, Hurghada, Luxor, Kom Ombo, Port Safaga, Porto Said, Sharm el Sheikh, Shubra-El-Khema, Suez ºi Zagazig.

Pe teritoriul Egiptului se întind ºi pãrþi din deºertul Sahara ºi deºertul Libian. Aici se gãsesc oaze, printre care se aflã Bahariya, Dakhleh, Farafra, Kharga sau Siwa.

Egiptul se învecineazã cu Libia la vest, cu Sudanul la sud ºi cu Israelul la nord-est. Þara controleazã canalul Suez, care leagã Mediterana de marea Roºie.

Rolul important pe care îl are Egiptul în geopoliticã vine de la poziþia sa strategicã ca punte terestrã între Africa ºi Asia, ºi ca punct de trecere între Marea Mediteranã ºi oceanul Indian.

Economie

Economia Egiptului este dependentã în de seamă de agriculturã, media, exporturile de petrol, turism ºi de cei peste 5 milioane de egipteni care lucreazã în strãinãtate, preponderent în Arabia Sauditã, Golful Persic ºi Europa.

Construirea barajului de la Aswan în 1971 ºi a lacului Nasser rezultat în urma acestuia au alterat pozitia Nilului în agricultura ºi ecologia Egiptului. O populaþie în continua creºtere (cea mai mare din lumea arabã), teren arabil limitat ºi dependenþa de Nil determinã suprataxarea resurselor si stres social.

Guvernul a încercat sã pregãteascã economia pentru noul mileniu prin reforme economice ºi investiþii masive în comunicaþii ºi infrastructurã, finanþate cu fonduri americane. Egiptul este cel de-al doilea beneficiar de asemenea fonduri din bucată Statelor Unite dupã Israel. Condiþiile economice încep sã se îmbunãtaþeasca considerabil dupã o perioadã de stagnare datoritã adoptãrii unor politici liberale de cãtre guvern cât si datoritã veniturilor din ce în ce mai ridicate din turism ºi a bursei de valori.

Demografie

Egiptul este cea mai populatã þarã a Africii cu o populaþie de apoximativ 74 milioane de persoane. Majoritatea populaþiei este concentratã de-a lungul Nilului, fiind în proporþie de 90% de religie islamicã, restul fiind creºtini(în pincipal copþi).

Culturã

Arta egipteanã

S-a spus deosebit de des despre arta egipteanã cã este o artã hieraticã, care prezintã reprezentarea personajelor în atitudini convenþionale, solemne, rigide, conform regulilor fixate de canoanele religioase. În realitate este mai degrabã o artã funerarã, a artã ale cãrei monumente erau menite cultului morþilor sub distincte forme. Ar fi inexact sã considerãm operele de artã egiptene ca o expresie a vieþii religioase intense.

Arta egipteanã nu este o adeziunea la divinitate ºi nici o credinþã fierbinte în transfigurarea vieþii dupã poruncile lui Maat ce reprezentau adevãrul ºi dreptatea. Aceastã artã exprimã nãzuinþa ca fericirea din lumea aceasta, a celor nobili, bogaþi ºi puternici, sã continue ºi pe omenirea cealaltã.

Putem admira valoarea esteticã a multor opere de artã egiptene, dar nu putem ignora faptul cã ele au fost create cu preþul unor mari suferinþe omeneºti. Herodot relateazã, admirând piramidele, suferinþele ºi munca istovitoare ale egiptenilor ca sã le înalþe: “Au fost necesari douã zeci de ani ca sã se zideascã piramida însãºi…” Despre faraonul care a construit-o scrie: “Dupã ce Keops a domnit, poporul a îndurat tot felul de suferinþe … el sili pe egipteni sã lucreze pentru el. Unora le-a dat sarcina sã tragã pânã la Nil pietre extrase din malul libian (malul libian = malul Nilului). Ei lucreazã fãrã odihnã în numãr de o sutã de mii, schimbaþi la fiecare trei luni. Poporul copleºit a produs drumul pe care erau aduse pietrele în zece ani, ºi el era o lucrare, cu puþin mai micã decât piramida însãºi, dupã cât mi se pare.”

Sigur este însã cã arta egipteanã existã de peste trei zeci ºi trei de secole, adicã, dupã cum afirma E. Drioton ºi P. du Bourguet în studiul lor Arta faraonilor, mai mult decât oricare alta din lume. Lucrul remarcabil este cã de la ea ne-a rãmas cel mai mare numãr de mãrturii ale apogeului ei, chiar mai mult decât de la arta greceascã, romanã sau asiro-babilonianã.

Dar egiptenii nu aveau noþiunea de artã în sensul pe care îl cunoaºtem noi astãzi. Artiºtii lor, sculptori sau pictori, se confundau cu artizanii. De abia în Grecia din sec. VI-V î.H. sculptorul ºi pictorul capãtã un statut special în rândul artizanilor. Cea mai mare parte a operelor de artã egiptene sunt anonime tocmai fiindcã artistul nu era socotit demn de o cinste deosebitã. Pe de altã parte, arta egipteanã era o artã angajatã, având scopuri precise. Ea nu urmãrea îndeplinirea frumosului, aº cum o icoanã ortodoxã nu nãzuieºte la exprimarea frumosului, ci sã reprezinte o alegorie a binelui, a virtuþii. În ceea ce priveºte conceptul de frumos în egipteanã se ºtie cã acest termen are ºi sensul de “bun” (moral ºi utilitar) ºi sensul de “frumos” (estetic). Aceste tendinþe sunt vizibile încã din imperiul vechi, unde cele douã sensuri coexistã. În greacã termenul “frumos” – kalos capãtã sensul de “bun” doar în epoca creºtinã.

Opera de artã egipteanã nu trebuie admiratã pentru frumuseþea ei, ci înþeleasã, interpretatã prin degajarea sensului magic ºi mitic pentru care a fost creatã. Mesajul ei trebuie citit ºi pus în relaþie cu împrejurãrile, locurile, personajele, zeitãþile, episoadele mitice sau acþiunile magice la care se referã. O operã de artã egipteanã trebuie aºadar nu admiratã pentru frumuseþea ei, ci cititã, înþeleasã în sensul în care scrie Spinoza: “Non ridere, nec flere; neque mirari sed intelligere” (“Sã nu râzi, sã nu plângi, nici sã admiri, ci sã înþelegi”).

Este de remarcat imobilismul artei egiptene, faptul cã nici variaþii de gust, nici influenþe exterioare nu au putut sã modifice vreodatã aceastã artã. Acest imobilism nu trebuie pus pe seama imobilismului credinþelor ºi religiilor egiptene, ci pe stabilitatea ºi constanþa modului de producþie tributal, care s-a menþinut pânã în vremea dominaþiei bizantine ºi arabe. Neschimbate au rãmas ºi interdicþiile ritualice, vrãji, descântece, mituri, ceremonii sacre ºi practici magice pe care le putem numi “religiile egiptene”. Odatã cu declinul statului egiptean ºi cu biruinþa creºtinismului se dezvoltã o altã artã, diferitã de cea “arhaicã” egipteanã.

Câtea caractere esenþiale ale creaþiei egiptene de-a lungul veacurilor ar fi:

* O operã de artã egipteanã este recunoscutã cu multã uºurinþã printre multe alte creaþii pentru cã ea are semne perfect specifice. Unicitatea artei egiptene frapeazã pe absolut orice om de culturã prin originalitatea singularã a caracterelor ei constituente.

* O operã de artã egipteano nu este o creaþie gratuitã, o cãutare a frumosului în sine, ci are un sens mitologic ori mistic care trebuie cãutat, identificat.

* Imobilismul artei egiptene ºi lipsa ei de evoluþie sunt urmãri ale imobilismului modului de producþie tributal.

* Arta egipteanã a fost anonimã ºi nu cunoaºtem decât extrem de rar numele sculptorilor sau al pictorilor care au realizat o operã. Aceasta se datora ºi faptului cã la o operã au colaborat mai mulþi artizani, creaþia artisticã fiind colectivã. Diodor din Sicilea scrie: “Astfel, dupã ce artizanii s-au înþeles între ei asupra înãlþimii statuii, se duc sã facã fiecare la el acasã pãrþile pe care ºi le-au ales.”

* În picturã ºi în sculpturã artiºtii egipteni folosesc o succesiune de reguli cu privire la proporþiile corpului omenesc, canon: reprezentarea feþei ºi chipul omenesc în general urmeazã o convenþie impusã de fondul magic ºi mitic al artei egiptene.

* Culorile din picturi, ca ºi cele cu care se acopereau statuile, aveau un anumit sens magic.

Pentru studierea artei egiptene criteriul cronologic este lipsit de semnificaþie din douã motive. Debutantul este datoritã imobilismului artei, care face creaþiile din imperiul vechi sã fie similare celor din mileniul I î.H. Al doilea motiv este faptul cã a existat în istoria artei egiptene o epocã marcatã de arhaism, în vremea dinastiei saite, când au început sã se reproducã opere similare celor din imperiul vechi.

_________________
Om mare este cel care nu ºi-a pierdut inima de copil

uauuuu cat de numeroase lucruri ai scris si mai ales ca sunt f. interesante . tine-o tot asa :-P

_________________
love with your heart,like a angel or a demon

Egiptul Antic

Pe Valea Nilului, strânsã între maluri înalte ºi stâncoase, s-a fãurit, cu multe milenii premergător erei noastre o veche civilizaþie a lumii mediteraniene, aceea a Egiptului Antic. Ea ne înfãþiºeazã cel mai vechi stat din lume, anterior tuturor celorlalte, înzestrat cu o administraþie, o fiscalitate, o justiþie ºi o armatã comparabile cu cele ce-au luat naºtere mai apoi în þãrile de pe toate continentele, cândva ºi dupã era noastrã. Dar lumea Egiptului antic a zãmislit o culturã spiritualã scânteietoare pe care o admirau grecii vechi ºi romanii care se minunau ca de exemplu fac azi mulþimile de turiºti, sã contemple templele, piramidele sau obeliscurile înãlþate de faraoni ºi supuºii lor.

Nu numai arta egipteanã ºi monumentele colosale au atras prin frumuseþea tainicã ºi prin splendoarea lor enigmaticã pe grecii vechi ºi pe romani ca ºi pe noi cei de azi ; cãlãtorii veneau sã gãseascã mai cu seamã cultura egipteanã, [b"înþelepciunea egipteanã" pe care au cunoscut-o Thales, Pitagora, Herodot, Platon, Solon, Licurg sau Plutarh

Epoca predinasticã

În epoca eneoliticã sursele arheologice capãtã un caracter mai precis prin faptul cã apare arta figuratã : omul, pânã acum invizibil, se aratã reprezentat deseori. Apoi dezvoltarea ceramicii decorate dã elemente mai precise unei cronologii relative, care sã poatã stabili ºi preciza concluziile ce se pot trage din evoluþia ºi perfecþionarea ustensilelor. Pe de altã parte unele date despre starea Egiptului în epoca predinasticã pot fi aflate din studiul textelor Piramidelor care se referã la epoci cu mult anterioare primei dinastii istorice a Egiptului.

Riturile funerare în epoca badarianã nu diferã prea mult de cele de la Merimide ºi El-Omari dar în cultura de la Nagada aceste rituri evolueazã repede. Atunci când coliba devine dreptunghiularã în locul celei ovale sau circulare, mormântul devine ºi el dreptunghiular ºi se menþine astfel în toatã perioada predinasticã. În acelaºi timp groapa este cãptuºitã cu cãrãmidã nearsã, lucrându-se un fel de cavou care are chiar bolþi ºi celule laterale în care se aºeazã alimente, apoi o scarã de coborâre în cavou. Cadavrul nu a mai fost învelit în piei de animale sau în pânzã ci aºezat mai întâi într-un fel de coº confecționat din nuiele, apoi într-un adevãrat sarcofag, coºciug lucrat din pãmânt ars în fo ca un vas de argilã, dar cel mai des într-un coºciug lucrat din scânduri. Alãturi de cadavru se depuneau multiple vase de ceramicã sau de piatrã. Cea mai mare parte dintre defuncþi erau culcaþi pe o parte, în poziþia fetalã (cu picioarele la piept), cu capul cãtre sud dar faþa întoarsã cãtre rãsãrit (ca în epoca faraonicã).

Istoria propiu-zisã pornește în Egipt prin unirea sub autoritatea unui solitar rege, a celor douã regate mai vechi, a celui din Deltã (Egiptul de Jos) ºi a celui din Valea Nilului (Egiptul de Sus).

Apariþia statului egiptean - inițialul stat din lume - trebuie consideratã ca impusã de necesitatea imperioasã a coordonãrii pe întreg spatiul Vãii Nilului, a sistemului de irigaþii ºi îndiguiri care aveau sã domoleascã furia inundaþiilor anuale ale fluviului ºi sã le facã folositoare agriculturii. Popoarele primitive, care locuiau în regiunile aflate de o parte ºi de alta a Vãii Nilului, în deºerturile arabice ºi libice dar ºi cele ce erau în Nubia, putea invada ºi jefui þinuturile bogate ale Egiptului.

Aceºti factori au impus în mod stringent constituirea statului egiptean (mai întâi douã state, apoi unul singur). Amândouã regatele au avut de fapt o autonomie în tot momentul domniei faraonilor - prin particularitãþile, pãstrate cu grijã, ale regimului lor ºi prin administraþiile separate. Legãtura dintre aceste douã regate autonome a fost totdeauna faraonul, care era ºi rege al sudului ºi al nordului. Dealtfel la moartea lor, faraonii din imperiul vechi aveau douã morminte dintre care unul nu conþinea mumia defunctului rege,deci era cenotaf - dar exista un mormânt pentru Egiptul de Sud ºi unul pentru Egiptul de Nord pentru acelaºi faraon. De câte ori se produceau rãscoale, rãzmeriþe sau invazii strãine, Egiptul avea tendinþa foarte netã sã se despartã iarãºi în cele douã regate care renãºteau fiecare sub alt faraon.

Epoca thinitã

Aceastã epocã este numitã thinitã dupã numele oraºului This, din apropiere de Abiydos s-au gãsit, la sfârºitul veacului al XIX-lea, numeroase obiecte marcate cu cartuºul regilor din aceste dinastii. Epoca thinitã cuprinde primele douã dinastii ale Egiptului (din lista dinastiilor ce ne-a fost lãsatã de Manethon, un preot egiptean care a trãit în secolul al III-lea înaintea erei noastre).

Tradiþia expusã de Manethon ºi de Herodot afirmã cã regele Menes a unificat þara ºi a întemeiat oraºul Memphis, care este de fapt la limita naturalã dintre Egiptul de Sus ºi cel de Jos.
Monumentele din vremea faraonului Udimu menþioneazã sãrbãtori religioase ºi ceremonii ; în timpul lui se pare cã s-a celebrat sãrbãtoarea sed a reîntineririi faraonului. Tot de la el s-a adãugat la numele faraonului ºi un alt titlu : nswt bit "cel al trestiei ºi al albinei" planta simbolizând Egiptul de Sus, iar albina Egiptul de Jos. Dupã Udimu a domnit fiul sãu Adjib (numit în listele lui Maneton, Miebis) dar succesorul sãu, faraonul Semerkhet (numit Semempres de Maneton), a pus sã se ºteargã numele lui Adjib ºi al reginei Merneith (mama sa), pretutindeni acolo unde le-a putut gãsi . Succesorul faraonului Semerkhet, faraonul Ka, a pus sã se ºteargã ºi numele acestuia, astfel cã suntem înclinaþi sã credem cã el a fost un uzurpator al cãrui nume a fost ºters din cauza credinþei cã numele este legat de persoana care îl poartã într-un chip magic, ºi distrugerea numelui este distrugerea însãºi a persoanei vii, dacã trãieºte pe mulțimea aceasta, a rãposatului în lumea lui Osiris, dacã a murit. Deºi regele Adjib a avut domnie lungã, totuºi numele lui a fost ºters de pe toate monumentele de cãtre succesorul sãu Semerkhet ºi ar fi rãmas necunoscut fãrã celebra piatrã de la Palermo care consemneazã toþi faraonii.

Imperiul Vechi

Unirea celor douã regate egiptene a dat putinþã faraonilor sã desãvârºeascã ºi sã lãrgeascã sistemul de irigaþie al întregii Vãi a Nilului, ceea ce a dus la o creștere însemnatã a producþiei agricole ºi la înmulþirea populaþiei Egiptului .

Comerþul se fãcea în acea vreme prin troc apoi a urmat mari expediþii comerciale cu produsele de care Egiptul dispunea în exces, expediþii fãcute pe corãbii care mergeau în oraºele feniciene unde duceau produse agricole ºi se întorceau cu lemn de care Egiptul atunci, ca ºi acum, era destul de lipsit.

Pentru a întãri frontierele Egiptului faraonul Snefru pune sã se clãdeascã un zid mare la sud ºi la nord. Dar faraonii dinastiilor a III-a ºi a IV-a au fost aceea care au început construirea de piramide imense, mausolee regale, zidite din blocuri mari de piatrã, la care au trudit, muncind pe o arºiþã necruþãtoare, la tãierea pietrei, la ºlefuirea acesteia, apoi la transporturi ºi la construcþia acestor edificii, sute de mii de oameni.

Prima piramidã este aceea a regelui Djoser de la Saqqara ; piramidã în trepte care are 60 metri înãlþime. Cea mai mare dintre piramide este piramida regelui Kheops (în egipteanã Hufu), care constituie unul din punctele de atracþie cele mai cãutate de turiºtii din omenirea întreagã, la Giza, lângã Cairo.

Prima perioadã intermediarã

Cronologia istoriei Egiptului Antic este încã o problemã viu controversatã, iar pe de altã parte periodizarea istoriei sale suscitã ºi mai multe discuþii . Astfel pentru unii istorici întâia perioadã intermediarã se întinde de la sfârºitul dinastiei a VI-a pânã la domnia faraonului Mentuhotep al II-lea adicã circa 300 ani. Pentru alþi istorici prima perioadã intermediarã ar avea o duratã mai scurtã între anii 2263-2220 î. e. n. , dupã care este drept, Egiptul a fost divizat în mici regate independente, pânã la domnia lui Mentuhotep al II-lea existând regate separate în sud ºi nord. Spre anul 2050 întreg Egiptul de Sus ºi de Jos este unificat sub autoritatea lui Mentuhotep al II-lea.

Tot Egiptul se prefãcuse într-o grãdinã înfloritoare, iar creºterea vitelor cãpãtase un mare avânt. Pe de altã parte ºi meºteºugurile fac progrese remarcabile. Introducerea bronzului dã putinþa fabricãrii unor arme mult mai solide. Faraonii din Imperiul de Mijloc fac mari expediþii comerciale în Sinai, în Nubia, în Siria ºi aduc minereuri, lemn, piei ºi animale. Cresc de asemenea legãturile comerciale cu Þara Punt (Somalia), de unde se importã mirodenii ºi pietre preþioase. Egiptul are pe de altã parte întinse relaþii comerciale cu egeo-cretanii.

Inscripþiile faraonilor din aceastã vreme pomenesc de numeroase campanii rãzboinice împotriva Nubiei, a Þãrii Israel ºi a sudului Siriei.

Dezvoltarea comerþului ºi a politicii militare de cuceriri ºi jefuire a popoarelor învecinate fãceau sã se adune în Egipt bogãþii imense. Dar aceastã bogãþie era însuºitã de faraoni ºi de cãtre nobili ºi temple în vreme ce þãrãnimea ºi meºteºugarii trebuiau sã poarte povara impozitelor, a corvezilor ºi a serviciului militar din timpul deselor campanii de cuceriri. Spre sfârºitul Imperiului de Mijloc se produc mari rãscoale îndreptate împotriva faraonului ºi a nobililor.

A II-a perioadã intermediarã

Ostaºii mercenari hiksoºi au primit de la nomarhi mari loturi de pãmânt ºi puteau sã se grupeze mai temeinic în cete ºi formaþii militare care sã cucereascã treptat oraºele ºi nomele.

Cunoaºtem nume de regi hiksoºi ºi ele par a fi de origine huritã, ceea ce aratã cã era o populaþie amestecatã pentru cã, dupã alte monumente, aceste nume par a fi semite.

În Egiptul de Jos hiksoºii îºi clãdesc un mare oraº fortificat, Avaris, în partea de rãsãrit a Deltei, unde era adorat zeul Seth, al rãului ºi al dezordinii.

Lupta pentru izgonirea hiksoºilor inițiază de la Teba unde regele de acolo, Kames porneºte rãzboi contra lor ºi împotriva sfaturilor primite de la dregãtorii sãi. Succesorul sãu, Ahmosis I, este cel care îi învinge pe hiksoºi pe perfect ºi îi izgoneºte din Deltã.

Pe de altã parte influenþele exercitate de cultura egipteanã asupra civilizaþiilor mediteraneene apãrute mult mai târziu ºi în strânsã legãturã cu Valea Nilului, constituie actualmente obiectul studiilor multor învãþaþi. Aceste studii vor elucida relaþiile dintre Egipt ºi civilizaþiile din societatea Mediteranã care au avut atât de mult de împrumutat de la þara faraonilor în artã, literaturã, religie ºi filozofie.

Egiptenii

Existã multe teorii cu privire la originile poporului egiptean, subiectul inca fiind controversat.

Studii genetice recente arata ca populatia actuala a Egiptului este caracterizata de o linie paternala comuna cu zona Africii de Nord in întâiul rand si ceva influente din Orientul Mijlociu. Studiile bazate pe linia materna leaga egiptenii moderni de locuitorii actuali ai Eritreei si Etiopiei. Vechii egipteni isi plasau originile intr-o zona pe care ei o numeau Punt, sau "Ta Neteru" (Taramul Zeiloe"), pe care majoritatea egiptologilor o plaseaza intr-o arie ce cuprinde Eritreea si Dealurile Etiopiene.

Un studiu recent al morfologiei danturii egiptenilor antici confirma trasaturi dentale caracteristice Africii de Nord, si intr-o masura mai mica populatiei din sud-vestul Asiei. Studiul confirma si continuitatea biologica de la Perioada Predinasticã pana dupa perioada faraonica. Un studiu bazat pe statura si proportia corporala sugereaza unele influente ale caracteristicilor antropomorfice tropicale in unele grupuri, in perioada tarzie, odata cu extinderea imperiului.

Limba

Limba egipteana veche reprezintă o ramura independenta a limbilor Afro-Asiatice. Cele mai apropiate grupori de limbi de aceasta sunt Berbera, Semitica si Beja. Documentari scrise ale limbii egiptene dateaza din secolul XXXII î.Hr. facand-o una din cele mai vechi limbi documentate.

Limba Egipteana este impartita in sase diviziuni crinologice:

* Egipteana arhaica (inainte de 3000 î.Hr.)
* Egiptena Veche (3000–2000 î.Hr.)
* Egipteana Medie (2000–1300 î.Hr.)
* Egipteana Tarzie (1300–700 î.Hr.)
* Egipteana Demotica (sec VII î.Hr. sec. IV d.Hr.)
* Egiptena Copticã (sec III-XVII d.Hr.)

Limbi despre care s-au pãstrat documente scrise pânã azi:

Tip de scriere: Cuneiformã : asirianã Semitã : arameicã Arabã : arabã
akkadianã canaaneeanã persanã
babilonianã coptã otomanã-turcã
eblaitã edomitã kurdã
elamitã egipteanã berberã
hatianã etiopianã urdu
hititã-nesitã ebraicã uzbekã
hurianã-mitanianã himiaritã
luvianã lihianã
persanã veche mandaicã-sabianã-nazaraicã
palaicã meroitã
sumerianã moabitã
ugaritã-ºamraicã nabateicã
urarþianã-vannicã fenicianã
sabaicã-minaicã
samariteanã
sinaitã
sirianã
tamudicã
yezidi-kurdistanã
Europeanã : greacã
coptã
armeanã
georgianã
latinã
turcã modernã

Cultura

Religiile egipteane au fost o succesiune de credinþe ale poporului egiptean începând din perioada predinasticã pânã la apariþia crestinismului si islamismului in perioada greco-romanã. Ritualurile se fãceau sub conducere preoþilor sau vracilor (folosirea magiei fiind pusã însã la îndoialã).

Toate animalele infãþiºate ºi venerate în arta, scrierile ºi religiile Egiptului Antic (pentru peste 3000 de ani)sunt originare din Africa. Templele erau centrul aºezãrilor egiptene, servind ce centre administrative, ºcoli, biblioteci ºi utilizate ºi în scopuri religioase. Natura religioasã a civilizaþiei egiptene a inluenþat contribuþiile acesteia la arta antichitãþii. Multe din marile lucrãri ale egiptenilor antici reprezintã zei, zeiþe ºi faraoni (consideraþi ºi ei divinitãþi). Arta Egiptului Antic este caracterizatã în general de ideea de ordine. Dovezi ale mumificãrii si construcþiei de piramide în afara Egiptului stau mãrturie a influenþei sistemului de credinþe ºi valori ale egiptenilor asupra altor civilizaþii, unul din modurile de transmitere fiind Drumul Mãtãsii. Unii egiptologi sugereazã faptul ca arta egipteanã are o puternicã componentã simbolisticã sexualã.

Medicina

Cunoºtinþele ºi experienþa egiptenilor antici în domeniul medical erau extrem de avansate pentru acea perioadã. Ei efectuau intervenþii chirurgicale, tratau fracturi ºi aveau cunoºtinþe farmaceutice. Dovezi din analiza mumiilor aratã un indice ridicat de profesionalism în lucrul cu corpul uman, din moment ce mumiile au rãmas intacte ºi dupã complicate înlãturãri de organe. În plus nivelul pânã la care se mergea în procesul de mumificare al persoanelor importante aratã faptul cã aceºtia aveau cunoºtinþe incredibile de anatomi

Administraþie si Taxare

Din punct de vedere administrativ Egiptul Antic era împãrþit in nome (cuvânt grecesc desemnând o subdiviziune administrativã, fiind numite sepat de egipenii antici). Divizarea în nome provine încã din Egiptul Predinastic când acestea erau cetãþi-stat independente. În cea mai mare parte a istoriei Egiptului Antic, acesta era împarþit in 42 de nome (20 în Egiptul de Jos i 22 în Egiptul de Sus), fiecare condus de un guvernator care reprezenta autoritatea locala. Funcþia de nomarh (guvernator), a fost dea lungul timpului când moºtenitã când desemnatã de faraon.

În perioada Egiptului Antic guvernarea impunea cetãþenilor o înșiruire de taxe. Din clipă ce nu era folositã nici un fel de monedã taxele erau plãtite în naturã. Vizirul (în egipteanã tjaty)era cel care controla sistemul de taxare. Taxele se plãteau în funcþie de indatoriri si ocupaþie. Proprietarii de pãmânt plãteau taxele in grâne de pe proprietatea lor, meºteºugarii cu produse realizate, la fel si vânãtorii ºi pescarii cu o parte din capturã. O persoanã din fiecare gospodarie trebuia sã lucreze cateva zile pe an pentru domeniul public (diguri, canale, mine) ca parte a taxãrii (familiile înstarite plãteau oameni mai sãraci sã execute pentru ei taxa în muncã).

_________________
Om mare este cel care nu ºi-a pierdut inima de copil