Gheisa...

Gheiºele (芸者, geisha, însemnând "artist" sau "persoanã a artelor") sunt în acelaºi timp artiste ºi entertaineri în tradiþia japonezã. În regiunea Kansai termenii Geiko (芸妓), pentru gheiºã ºi Maiko (舞妓), pentru gheiºã ucenicã, au fost folosiþi încã de la Restaurarea Meiji. Gheiºele erau foarte faimoase în secolul al XVIII-lea ºi în secolul al XIX-lea; ele mai existã ºi astãzi, cu toate cã numãrul lor este în permanentã scãdere.

Termeni

"Geisha, ("gheiºã" - ghe-i-ºã) pronunþat /ˈgeɪ ʃa/ (accentul cãzând pe silaba "-i-") este cel mai familiar termen al vorbitorilor limbilor europene ºi cel mai întrebuințat de japonezi, de asemenea. Ca toate substantivele japoneze, nu existã distincþie între varianta de singular ºi de plural a termenului.

Existã ºi o pronunþie englezeascã alternativã, /gi ʃa/ ("gei-" rimeazã cu "key"), ca în sintagma "fatã gheiºã," ºi are sensul de prostituatã. Existenþa acestui termen dateazã din timpul ocupaþiei americane a Japoniei dupã Al Doilea Rãzboi Mondial, când câteva prietene tinere, disperate pentru a aduna bani ºi pretinzând cã sunt gheiºe, au oferit favoruri intime ostaºilor americani. Cu toate acestea, "gheiºã" nu înseamnã deloc "prostituatã".

Istorie ºi evoluþie

Gheiºele au apãrut în istorie ca entertaineri de profesie; la început mulþi din aceºti entertaineri nu erau femei, ci bãrbaþi. În timp ce diferite tipuri de curtezani puneau accent pe plãcerile sexuale, gheiºele se specializau pe artele tradiþionale japoneze, muzicã, dans, ceremonia ceaiului, conversaþii cu bãrbaþii pe care îi întreþineau. Pe mãsurã ce îndemânarea artisticã a curtezanilor de rang înalt era în declin, cererea de artiºti-gheiºã (bãrbaþi sau femei) era în creºtere.

Gheiºele-bãrbaþi, cunoscuþi uneori sub numele "hōkan", au început sã decadã la rândul lor la sfârºitului secolului al XVIII-lea. În anul 1800 gheiºele-femei (numite atunci "onna geisha", adicã "femeie gheiºã") i-au depãºit ca numãr pe gheiºele-bãrbaþi, raportul fiind de trei la unu. Termenul "gheiºã" a ajuns treptat sã însemne doar iubită entertainer, aºa cum înseamnã ºi astãzi.

Etape de formare

Conform tradiþiei, gheiºele îºi începeau instruirea la o vârstã teribil de fragedã. Unele fete erau vândute la casele de gheiºe ("okiya") copii fiind, ºi începeau aproximativ imediat studiul în diferite arte tradiþionale.

În timpul copilãriei, viitoarele gheiºe lucrau adeseori ca servitoare sau asistente ale unei gheiºe experimenatet din okiya, pentru ca dupã o vreme sã devinã ucenice (maiko). întâia etapã, cea de servitoare, se numeºte Shikomi. În aceastã perioadã, viitoarea gheiºã era însãrcinatã cu diferite treburi: curãþenia casei, primirea unor comisioane, etc. Totodatã, fata trebuia sã meargã ºi la ºcoalã pentru a se instrui.

Trecerea de la Shikomi la urmãtoarea etapã, Minarai, se face printr-un ritual numit Misedashi. Fata va deveni acum gheiºã ucenicã ºi trebuie sã-ºi gãseascã o "sorã mai mare" ("onesan"), adicã o gheiºã experimentatã care îi va deveni mentor ºi care o va prezenta tuturor clienþilor ei. Ritul Misedashi reprezintã debutul oricãrei gheiºe ºi de obicei este urmat de o micã petrecere.

În etapa Minarai, gheiºa ucenicã o va urma pe "sora ei mai mare", la toate casele de ceai ºi la toate localurile unde aceasta frecventeazã, pentru a observa ceea ce va necesită sã facã pe viitor. Dupã Misedashi, ea este membrã a comunitãþii de gheiºe, dar nu este pregãtitã îndeajuns pentru a inițiază sã întreþinã clienþi.

Uneori în timpul uceniciei, este de aºteptat ca maiko sã treacã prin ritualul "mizuage". Odatã aceasta însemna cã virginitatea fetei era licitatã ºi vândutã unui client, dar acum legea japonezã interzice acest lucru. Dupã mizuage, sau uneori dupã vârsta de 18 ani, coafura gheiºei este schimbatã pentru a dovedi tuturor cã fata a transformat acum o femeie maturã. Un alt rit de confirmare a maturitãþii este Erikae, ce are mai mult o valoare simbolicã. Gulerul chimonoului gheiºei, care pânã atunci era roºu este acum schimbat cu unul alb, pentru a arãta cã gheiºa nu mai este maiko, ci a realizat geiko.

San san kudo este numele unui alt ritual prin care gheiºa este legatã de un bãrbat, ce va fi numit "danna". Cei doi vor bea împreunã din trei cupe umplute cu sake, într-un ritual asemãnãtor cu misedashi. "Danna" devine patronul gheiºei ºi este obligat sã o suporte financiar în schimbul unei relaþii de lungã duratã cu ea.

Când o gheiºã se retrage din viaþa publicã organizeazã o ceremonie: Hiki-iwai. Aceastã ceremonie paote avea diverse semnificaþii: gheiºa poate ieºi pur ºi simplu din comunitatea de gheiºe, se poate retrage din cauza vârstei înaintate, se poate cãsãtori sau poate ajunge Okami-san. Okami-san înseamnã retragerea gheiºei, dar în urma cãreia ea devine stãpâna unei okiya.

Înfãþiºare

Înfãþiºarea unei gheiºe variazã de-a lungul carierei, de la culorile vii ale unei gheiºe ucenice, la înfãþiºarea sobrã a unei gheiºe experimentate.

Cosmetice
Îmbrãcãminte

Gheiºele poartã mereu kimono. Gheiºele ucenice au kimonouri viu ºi divers colorate cu un obi (eºarfã care se leagã în jurul brâului) extravagant. Gheiºele mai experimentate poartã kimonouri cu stiluri, eșantioane ºi colorații mai sobre. Se spune cã o gheiºã niciodatã nu este vãzutã cu un kimono mai mult de o datã în timp ce produce divertisment. Kimonourile gheiºelor sunt decoltate la spate, pentru cã în lumea japonezã, ceafa ºi gâtul sunt utilizate în ritualul seducþiei bãrbaþilor.

Culorile ºi modelele kimonoului sunt, de asemenea, în funcþie de anotimp ºi de evenimentul la care participã. Iarna, de exemplu, gheiºa poate fi vãzutã purtând peste kimono un palton de lungimea trei-sferturi cãptuºit cu mãtase pictatã de mânã. kimonourile cãptuºite sunt purtate în timpul anotimpurilor mai friguoase, iar cele necãptuºite în momentul verii. Un kimono poate necesita de la doi la trei ani pentru a fi creat, pictat ºi brodat.

Gheiºele se încalþã cu sandale cu talpa extrem înaltã, zori, îndată ce merg afarã, ºi poartã doar tabi (ºosete albe) înãuntru. Când vremea este ploiasã gheiºele se încalþã cu niºte saboþi de lemn, numiþi geta. Gheiºele ucenice au niºte saboþi unici din lemn negru lãcuit, okobo.

Coafurã

The hairstyles of geisha have varied through history. In the past, it has been common for women to wear their hair down in some periods, but up in others. During the 17th century, women began putting all their hair up again, and it is during this time that the traditional shimada hairstyle, a type of traditional chignon worn by most established geisha, developed.

There are four major types of the shimada: the taka shimada, a high chignon usually worn by young, single women; the tsubushi shimada, a more flattened chignon generally worn by older women; the uiwata, a chignon that is usually bound up with a piece of colored cotton crepe; and a style that resembles a divided peach, which is worn only by maiko.

These hairstyles are decorated with elaborate haircombs and hairpins (kanzashi). In the seventeenth century and after the Meiji Restoration period, hair-combs were large and conspicuous, generally more ornate for higher-class women. Following the Meiji Restoration and into the modern era, smaller and less conspicuous hair-combs became more popular.

Gheiºele erau învãþate sã doarmã cu gâtul pe niºte mici suporturi ("takamakura") în loc de perne, astfel încât sã îºi þinã coafura în stare perfectã pânã a doua zi. Pentru a impune acest obicei, mentorii lor puneau orez în jurul suportului. Dacã capul gheiºei aluneca de pe suport, în timp ce aceasta dormea, orezul se lipea de pãr stricând coafura.

Multe gheiºe moderne folosesc peruci în viaþa lor profesionalã.

_________________
Om mare este cel care nu ºi-a pierdut inima de copil