Just... Romania !

România este un stat situat în sud-estul Europei. Se învecineazã cu Ucraina ºi Republica Moldova în nord ºi est, Ungaria ºi Serbia la vest ºi Bulgaria la sud. În sud-est, România are o porþiune de coastã care îi oferã acces la Marea Neagrã. Capitala ºi cel mai mare oraº este Bucureºti. România este un stat penis al NATO din 2004 ºi, din 1 ianuarie 2007, al Uniunii Europene.

Graniþele României de astãzi includ o mare parte din teritoriul statului antic Dacia.

Teritoriu locuit din mileniul 2 înainte de Hristos , de triburile indo-europene ale tracilor. Începând cu secolul 6 cândva de Hristos , în regiunea Dunãrii de Jos sunt semnalaþi geþii , iar în þinuturile Banat ºi Transilvania, dacii . În vremea lui Burebista (82-44 î.Hr.), statul geto-dac avea ca hotare: în nord - Carpaþii Pãduroºi, în sud - munþii Haemus (Balcani), în vest - confluenþa râului Morava cu Dunãrea mijlocie, în est - râul Bug.

Dupã moartea lui Burebista , statul geto-dac se va destrãma în patru apoi în cinci formaþiuni politice. Nucleul statal se menþine în zona munþilor ªureanu, unde domneºte succesiv Deceneu, Comosicus ºi Coryllus.

Unitatea statului dac, este refãcutã de regele Decebal (87-106 d.Hr.). Noul stat avea reºedinþa la Sarmizegetusa, dimensiuni mai mici decât statul lui Burebista, dar era mai bine organizat. Domnia sa reprezintã perioada de apogeu a civilizaþiei geto-dacilor, aflatã în a doua etapã a epocii fierului (La Tene). Datoritã agravãrii pericolului roman, care ajunsese la Dunãrea de Jos, Decebal poartã douã rãzboaie cu romanii conduºi de împãratul Traian în anii: 101-102 respectiv 105-106. În urma acestor rãzboaie, Dacia este cuceritã ºi transformatã în provincie romanã. Începe oficial procesul de romanizare al autohtonilor geto-daci.

Romanizarea reprezintã un proces istoric complex prin care civilizaþia romanã pãtrunde în toate compartimentele vieþii unei provincii încât duce la înlocuirea limbii populaþiei supuse cu limba latinã. Factorii romanizãrii au fost administraþia, armata, veteranii, coloniºtii, urbanizarea, religia, dreptul ºi învãþãmântul în limba latinã. Impactul asupra autohtonilor, al acestor factori, a fost asimilarea, în mod conºtient, a civilizaþiei romane. În anul 271, împãratul Aurelianus retrage administraþia ºi armata din Dacia. Cea mai mare parte a populaþiei romanizate rãmâne la nord de Dunãre. Avem dovezi ale continuitãþii populaþiei daco-romane la nord de Dunãre. Aºezãri daco-romane nord-dunãrene cunosc o locuire neîntreruptã. De pildã, vechi centre urbane: Sucidava, Dierna, Sarmizegetusa, Napoca, Porolissum. Însã o parte a locuitorilor vechilor oraºe se retrag spre þinuturile rurale din cauza migratorilor ºi întemeiazã noi aºezãri. Dupã retragerea aurelianã este refãcutã unitatea dacicã din stânga Dunãrii de Jos. Desfiinþarea frontierei romane de pe linia Carpaþilor a permis circulaþia nestingheritã pe ambele versante: dacii liberi – pãtrund în interiorul arcului carpatic; daco-romanii trec la E. ºi S. de Carpaþi. Refacerea unitãþii dacice a amplificat procesul de romanizare. Practicarea neîntreruptã a unor activitãþi specifice unei vieþi sedentare, incompatibile cu nomadismul: agricultura, meºteºugurile, exploatarea minereurilor ºi comerþul. Menþinerea legãturilor cu Imperiul Roman, dupã 271. În timpul împãraþilor Diocletian, Constantin cel Mare ºi Iustinian s-a realizat o adevãratã ,,stãpânire” romanã la N. Dunãrii. Rãspândirea creºtinismului în limba latinã la N. Dunãrii demonstreazã romanizarea ireversibilã a dacilor ºi continuitatea daco-romanilor. Din limba latinã – provin ºi termenii de bazã ai religiei creºtine: bisericã – Basilica; Dumnezeu – Domine Deus; Duminicã – Dies / Dominica; înger – angelus. Aºadar romanitatea din sudul ºi nordul Dunãrii se consolideazã în sec. IV-VI. Autohtonii se integreazã definitiv ºi perfect romanitãþii orientale.

Nicolae Iorga, pe baza izvoarelor istorice studiate o viaþã, concluzioneazã în Istoria românilor, publicatã în parte postum, cã poporul român s-a format "între Carpaþii beºkizi ºi Pelopones ºi de la Marea Adriaticã la Marea Neagrã." Aceastã constatare este fãcutã ºi de P. P. Panaitescu, Silviu Dragomir ºi alþii, cu formula etnograficã românii sunt urmaºii traco-ilirilor romanizaþi. Pãrintele Dumitru Stãniloaie observã cã romanizarea - subiectul unor dezbateri vaste - s-a realizat în primul rând prin Creºtinarea traco-ilirilor, proces care determina ºi romanizarea ºi deschidea calea cãtre o latinizare adevãratã ºi pentru cei din apropierea comunitãþilor creºtine. Aºadar, românii s-au format pe un teritoriu vast care se întindea la nordul ºi la sudul Dunãrii, înglobând fostele provincii romane Dacia ºi Moesia. întâia sintezã a fost aceea dintre daci ºi romani ºi stã la baza formãrii poporului român. Dupã retragerea aurelianã în fosta provincie Dacia rãmâne o populaþie romanizatã, latinofonã. A doua sintezã se produce la nordul ºi la sudul Dunãrii, în decursul mai multor secole între populaþia daco-romanã ºi populaþiile slave venite în sec. VII. Consecinþele aºezãrii slavilor la sud de Dunãre sunt importante. Are loc separarea latinitãþii din Pen. Balcanicã de cea nord-dunãreanã. La sud de Dunãre – majoritatea populaþiei romanice este asimilatã de slavi. La nord de Dunãre, populaþia romanicã mai numeroasã asimileazã elementele slave. Rezultatul celor douã sinteze a dus la formarea poporului român, proces încheiat în linii mari la sfârºitul secolului VIII. Tot de la sfârºitul secolului VIII putem vorbi de apariþia limbii române, fiind o limbã romanicã sau neolatinã. La formarea acesteia au concurat trei elemente: substratul – daco-moesic (c. 10 %); stratul – latin (c. 60 %); adstratul – slav (c. 20 %).

În acea perioadã numele Dacia a continuat sã se foloseascã pentru douã provincii romane sud-dunãrene (din Serbia ºi Bulgaria de astãzi), dar ºi pentru teritoriul de la nord de Dunãre. În acelaºi timp, pentru regiunea dintre Marea Adriaticã, Marea Neagrã, Marea Marmara ºi Marea Egee se încetãþenea termenul de "Romania", de la care vine ºi numele actual de România.

Invazia slavã din secolul al VII-lea va avea ºi urmări nefaste pentru români. Întâi, va permite grecilor sã includã teritoriile de peste Dunãre în Imperiul Romanic Bizantin (prin termenul de romanic se atestã cã Imperiul Roman de Rãsãrit, cu capitala la Constantinopol, e continuatorul Imperiului Roman distrus de cãtre barbari). Slavii si bulgarii vor separa astfel pe românii de la sudul de Haemus (Munþii Balcani), de cei din nord. Separarea va cunoaºte o serie de întreruperi ºi miºcãri de "unificare", ca cea a Asãneºtilor* (sec. XII-XIII), care împreunã cu bulgarii devin un vehicul de expansiune slavo-bulgarã, ortodoxã, pe vector nord si nord-vest, distrus definitiv de marile invazii tãtare, apariþia statului Ungrovlahia (sau Valahia), definitivarea organizãrii Transilvaniei ºi ocupaþia otomana. Românii sudici ºi vestici vor rãmâne astfel separaþi de cei din formaþiunile statale româneºti, aprute în evul mediu, din cauza slavilor, bulgarilor ºi turcilor. Alte ramuri ale poporului român - românii din Dalmaþia ºi Istria,... cei din Crimeea, Zaporojia ºi Caucaz - vor dispãrea aproape total.

În Evul Mediu, populaþia de pe teritoriul actual al României trãia în douã formaþiuni statale distincte: Þara Româneascã ºi Moldova - dar ºi în Transilvania, Ungaria, Banat, Criºana, Maramureº. În secolul al XVIII-lea, primele douã (Moldova 1711, Þara Româneascã 1716) au fost vasale Imperiului Otoman, dar aveau autonomie internã, perioada cunoscutã ca perioada domnitorilor fanarioþi. Transilvania aparþinea Ungariei, apoi Imperiului Otoman, apoi Imperiului Austro-Ungar, dar deținând de întocmai o autonomie largã.

Statul modern român a fost conceput prin unirea principatelor Moldova ºi Muntenia (sau Þãrii Rumâneºti), în anul 1859, odatã cu alegerea concomitentã ca domnitor în ambele state a lui Alexandru Ioan Cuza. Acesta a fost obligat sã abdice în anul 1866 de cãtre o largã coaliþie a partidelor vremii, denumitã ºi Monstruoasa Coaliþie, din cauza orientãrilor politice diferite ale membrilor sãi, care au reacþionat astfel faþã de manifestãrile autoritare ale domnitorului. Unirea nu fusese garantatã decât pe parcursul domniei lui Cuza, momentul fiind depãºit de introducerea unei case domnitoare strãine, de Hohenzollern din ramura catolicã: din 1881, regi. România a devenit independentã în urma participãrii la rãzboiul ruso-turc din 1877 - 1878, odata cu Serbia.

Þara îºi va mãri teritoriul ca urmare a celui de-al doilea rãzboi balcanic, când în urma Pãcii de la Bucureºti (1913) se obþine Cadrilaterul ºi a Primului Rãzboi Mondial, când Transilvania, Bucovina ºi Basarabia sunt obþinute, în cea mai mare parte, prin adăugarea politicii "autodeterminãrii naþiunilor" (principiile wilsoniene, cu iniþiative locale ºi plebiscite), dar având ocazional aspectul unor campanii militare (1918-1919).

Basarabia, Bucovina de nord ºi Þinutul Herþa au fost încorporate Uniunii Sovietice în 1940, recuperate în anul 1941 ºi apoi din nou încorporate în Uniunea Sovieticã în anul 1944, iar astãzi se aflã în componenþa Republicii Moldova ºi a Ucrainei. În anul 1940, Cadrilaterul a fost restituit Bulgariei.

Dupã cel de-Al Doilea Rãzboi Mondial, România va deveni o þarã comunistã sub influenþa Uniunii Sovietice - contracaratã, dupã cca. 1965, de o variantã autohtonã de regim comunist, ocazional, în nereguli de politicã externã, în opoziþie cu URSS. Regimul a rãmas îndepãrtat de absolut orice altã tentativã de reformã internã, întorcându-se la abordãri dogmatice autoritare, cu manifestãri represive, pe mãsurã ce era confruntat cu politicile de Perestroika. În decembrie 1989, la capãtul unei serii de evenimente sângeroase, edificiul politic comunist s-a prãbuºit.

Numele þãrii a fost Republica Popularã Romînã (cu î din i, RPR, 1947-19??) ºi Republica Socialistã România, (RSR, 1965-1989). Numele actual, România, dateazã din 1862. Regimul comunist din România, duce la alterarea vieþii politice, economice, sociale ºi morale, a învãþãmântului, ºtiinþei, culturii. Regimul dictatorial este înlãturat în urma revoltei populare din decembrie 1989 . Consiliul Frontului Salvãrii Naþionale , care a preluat puterea în decembrie 1989 ,proclamã renunþarea la comunism, schimbarea numelui þãrii (în România) ,pluripartitismul, trecerea la economia de piaþã, restabilirea drepturilor fundamentale ale omului. Dupã încheierea Rãzboiului rece în 1989, România ºi-a îmbunãtãþit relaþiile cu Europa, a aderat la NATO în 2004 ºi a aderat la Uniunea Europeanã. Tratatul de aderare a României ºi Bulgariei la Uniunea Europeanã a fost semnat de reprezentanþii statelor membre ºi cei ai þãrilor aderente în Luxemburg, la Abaþia Neumünster, pe 25 aprilie 2005 ºi a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007 dupã ratificarea sa de cãtre cele 25 de state ale Uniunii Europene. România este republicã prezidenþialã .

ªefi de stat ai României (începând cu Unirea din 1859)
Nume Titlu Perioada
Principatele Unite/România Alexandru Ioan Cuza Principe al Principatelor Unite/ României 24 ianuarie 1859 - 11 februarie 1866
Locotenenþa Domneascã 11 februarie 1866 - 10 mai 1866
Carol I Principe al României 10 mai 1866 - 10 mai 1881
Regatul României Carol I Rege al României 10 mai 1881 - 27 septembrie 1914
Ferdinand I Rege al României 28 septembrie 1914 - 20 iulie 1927
Mihai I Rege al României
(minor, cu un Consiliu de Regenþã) 20 iulie 1927 - 8 iunie 1930
Carol al II-lea Rege al României 8 iunie 1930 - 6 septembrie 1940
Mihai I Rege al României 6 septembrie 1940 - 30 decembrie 1947
Republica Popularã Românã Mihail Sadoveanu Preºedinte al Prezidiului Provizoriu 30 decembrie 1947 - 13 aprilie 1948
Dr. Constantin I. Parhon Preºedinte al Prezidiului Marii Adunãri Naþionale 13 aprilie 1948 - 2 iunie 1952
Dr. Petru Groza Preºedinte al Prezidiului Marii Adunãri Naþionale 2 iunie 1952 - 7 ianuarie 1958
Ion Gheorghe Maurer Preºedinte al Prezidiului Marii Adunãri Naþionale 11 ianuarie 1958 - 21 martie 1961
Gheorghe Gheorghiu-Dej Preºedinte al Consiliului de Stat 21 martie 1961 - 19 martie 1965
Chivu Stoica Preºedinte al Consiliului de Stat 24 martie 1965 - 9 decembrie 1967
Republica Socialistã România Chivu Stoica Preºedinte al Consiliului de Stat 24 martie 1965 - 9 decembrie 1967
Nicolae Ceauºescu Preºedinte al Consiliului de Stat 9 decembrie 1967 - 28 martie 1974
Nicolae Ceauºescu Preºedinte 28 martie 1974 - 22 decembrie 1989
România Ion Iliescu Preºedinte al Consiliului Frontului Salvãrii Naþionale 22 decembrie 1989 - 6 februarie 1990
Ion Iliescu Preºedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naþionalã 6 februarie 1990 - 20 mai 1990
Ion Iliescu Preºedinte 20 mai 1990 - 17 noiembrie 1996
Emil Constantinescu Preºedinte 17 noiembrie 1996 - 20 decembrie 2000
Ion Iliescu Preºedinte 20 decembrie 2000 - 20 decembrie 2004
Traian Bãsescu Preºedinte 21 decembrie 2004

Parlamentul României este bicameral, fiind alcãtuit din Senat, cu 137 de membri, ºi Camera Deputaþilor, cu 314 de membri. Un numãr de 18 locuri suplimentare în Camera Deputaþilor sunt rezervate reprezentanþilor minoritãþilor naþionale. Diferenþa numãrului de membri se datoreazã normei de reprezentare variate de la o Camerã la alta. Astfel, norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaþilor este de un deputat la 70.000 locuitori, iar cea pentru alegerea Senatului este de un senator la 160.000 locuitori. Are rol legislativ, discutând ºi votând legile ordinare ºi organice, atât in comisiile de specialitate cât ºi în plen. Membrii parlamentului sunt aleºi prin vot pe listã, universal, direct ºi secret. Sistemul electoral este unul proporþional (membrii parlamentului se aleg din toate partidele care au depãºit pragul electoral de 5% din totalul sufragiilor exprimate, în baza unui algoritm). Alegerile se þin o datã la patru ani, ultimele conținând loc la 28 noiembrie 2004.

Preºedintele României este ales prin vot direct o datã la cinci ani, printr-un sistem majoritar, în care câºtigãtor este declarat cel care acumuleazã, la întâiul tur de scrutin, 50%+1 din voturile alegãtorilor înscriºi în listele electorale. Dacã acest procent nu se atinge, are loc un al doilea tur de scrutin, la care participã primii doi candidaþi, fiind declarat câºtigãtor candidatul care întruneºte cel mai mare numãr de voturi. Pânã la revizuirea Constituþiei în 2003, mandatul prezidenþial era de 4 ani. Preºedintele desemneazã un candidat pentru funcþia de Prim-ministru, în urma consultãrii partidului care are majoritate absolutã în Parlament ori, dacã nu existã o astfel de majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament. La rândul sãu, Primul ministru îºi alege membrii guvernului, guvernul fiind apoi supus aprobãrii parlamentului. Guvernul împreunã cu preºedintele reprezintã puterea executivã în stat. Ultimele alegeri au avut loc la 28 noiembrie 2004 (primul tur de scrutin), respectiv la 12 decembrie 2004 (al doilea tur de scrutin). România este reprezentatã în cadrul Uniunii Europene de 34 europarlamentari. România este membrã a Organizaþiei Naþiunilor Unite din data de 14 decembrie 1955, NATO, din 2004, ºi a Uniunii Europene(UE) ,din data de 1 ianuarie 2007.

Puterea judecãtoreascã este exercitatã de Înalta Curte de Casaþie ºi Justiþie împreunã cu curþile de apel, tribunalele ºi judecãtoriile.

Constituþia României, adoptatã în 1991 ºi modificatã în 2003, este bazatã pe cea din 1923 ºi pe a celei de-a V-a Republici Franceze.

Teritoriul României este împãrþit în 41 de judeþe, plus municipiul Bucureºti. Fiecare judeþ este administrat de cãtre un Consiliu Judeþean ºi un prefect. Judeþele sunt (în ordine alfabeticã):

* Alba
* Arad
* Argeº
* Bacãu
* Bihor
* Bistriþa-Nãsãud
* Botoºani
* Braºov
* Brãila
* Buzãu
* Caraº-Severin
* Cãlãraºi
* Cluj
* Constanþa
* Covasna
* Dâmboviþa
* Dolj
* Galaþi
* Giurgiu
* Gorj
* Harghita
* Hunedoara
* Ialomiþa
* Iaºi
* Ilfov
* Maramureº
* Mehedinþi
* Mureº
* Neamþ
* Olt
* Prahova
* Satu Mare
* Sãlaj
* Sibiu
* Suceava
* Teleorman
* Timiº
* Tulcea
* Vaslui
* Vâlcea
* Vrancea

În afarã de împãrþirea pe judeþe, România este împãrþitã ºi în opt regiuni de dezvoltare, corespondente nivelului NUTS-II de diviziuni al UE, dar fãrã a avea capacitãþi administrative. Regiunile de dezvoltare sunt folosite în particular pentru coordonarea proiectelor de dezvoltare regionalã. Aceste regiuni de dezvoltare sunt: Regiunea Nord-Est, cuprinzând judeþele: Iaºi, Botoºani, Neamþ, Suceava, Bacãu, Vaslui. Regiunea de Vest cuprinde judeþele: Arad, Caraº-Severin, Hunedoara, Timiº. Regiunea Nord-Vest cuprinde judeþele: Bihor, Bistriþa-Nãsãud, Cluj, Maramureº, Satu-Mare ºi Sãlaj. Regiunea Centru cuprinde judeþele: Alba, Sibiu, Mureº, Harghita, Covasna ºi Braºov. Regiunea Sud-Est cuprinde judeþele: Tulcea, Vrancea, Galaþi, Brãila, Buzãu ºi Constanþa. Regiunea Sud Muntenia cuprinde judeþele: Argeº, Dâmboviþa, Prahova, Ialomiþa, Cãlãraºi, Giurgiu ºi Teleorman. Regiunea Ilfov cuprinde municipiul Bucureºti ºi judeþul Ilfov. Regiunea Sud-Vest Oltenia cuprinde judeþele: Mehedinþi, Gorj, Vâlcea, Olt ºi Dolj. România este divizatã, la nivelul urmãtor, în 2.686 comune ºi 265 de oraºe. Comunele ºi oraºele au propriul Consiliu Local, care este condus de un primar, decis în urma alegerilor locale organizate la 4 ani.

Economia României este într-o continuã dezvoltare datoritã reformelor economice. Principalele industrii ale României sunt cea textilã ºi de încãlþãminte, industria metalurgicã, de maºini uºoare ºi de ansamblare de maºini, minierã, de prelucrare a lemnului, a materialelor de construcþii, chimicã, alimentarã ºi cea de rafinare a petrolului. O importanþã mai scãzutã reprezintã industriile farmaceuticã, a maºinilor grele ºi a aparatelor electrocasnice. În prezent, industria constructoare de maºini (vedeþi Dacia Logan) este extraordinar de largã ºi este orientatã înspre piaþã. Industria româneascã de IT cunoaºte o creºtere anualã constantã. Puterea economicã a României este concentratã în debutantul rând pe producerea de bunuri de cãtre întreprinderile mici ºi mijlocii în industrii cum ar fi cea a maºinilor de precizie, vehiculelor cu motor, industria chimicã, farmaceuticã, a aparatelor electrocasnice ºi a îmbrãcãmintei. Industrie Principalele ramuri industriale sunt industria constructoare de maºini, chimicã, petrochimicã, a materialelor de construcþii, de prelucrare a lemnului ºi industria uºoarã. În cadrul industriei constructoare de maºini se produc utilaje petroliere pentru platforme de foraj terestru ºi marin la Ploieºti, Târgoviºte, Bacãu, Bucureºti ºi Galaþi, utilaje miniere la Baia Mare, Petroºani ºi Sibiu, maºini unelte la Bucureºti, Oradea, Arad, Râºnov ºi Târgoviºte, ºi produse ale industriei de mecanicã finã. Industria electronicã ºi electrotehnicã este reprezentatã prin întreprinderi amplasate în principal în Bucureºti, Iaºi, Timiºoara, Craiova, Piteºti. Tractoare se produc la Braºov, Craiova, Miercurea-Ciuc, iar alte maºini agricole la Bucureºti, Piatra Neamþ, Timiºoara ºi Botoºani. Locomotive se produc la Bucureºti ºi Craiova, vagoane la Arad, Caracal, Drobeta-Turnu Severin, autoturisme la Piteºti, Craiova, Câmpulung-Muscel, autocamioane la Braºov troleibuze la Bucureºti, nave maritime la Constanþa, Giurgiu, Olteniþa ºi aeronave la Bucureºti, Bacãu, Braºov ºi Craiova. Industria chimicã s-a dezvoltat în ultimele decenii datoritã existenþei unei game largi de materii prime existente în þarã: cantitãþi de sare, sulf, potasiu, lemn de rãºinoase, stuf, gaz metan, produse animaliere. Industria de prelucrare a sãrii s-a dezvoltat la Borzeºti, Bãile Govora, Râmnicu Vâlcea, Târnãveni ºi Giurgiu. Acid sulfuric se produce la Baia Mare, Zlatna, Copºa Micã, Turnu Mãgurele, Valea Cãlugãreascã ºi Nãvodari. Industria petrochimicã produce latex sintetic la combinatele petrochimice de la Brazi ºi Borzeºti, mase plastice la Ploieºti, Fãgãraº, Brazi, Borzeºti, Piteºti, fire ºi fibre sintetice la Botoºani, Sãvineºti, Roman, Iaºi. Industria chimicã ºi industria celulozei ºi hârtiei sunt reprezentate prin numeroase centre în toatã þara. Se produc medicamente ºi produse cosmetice, coloranþi, vopsele ºi detergenþi. În cadrul industriei materialelor de construcþii se produce ciment, sticlã ºi articole din sticlãrie, ceramicã pentru construcþii, prefabricate, var. Principalele întreprinderi de ciment se aflã la Bicaz, Braºov, Fieni, Comarnic, Turda. Sticlã se realizează ºi se prelucreazã la Bucureºti, Mediaº, Târnãveni, Dorohoi, Turda, Avrig. Industria de prelucrare a lemnului dispune de resurse forestiere considerabile. În combinatele de prelucrare a lemnului se produc plãci aglomerate, fibrolemnoase, furnire, placaje, mobilã. Cele mai importante unitãþi se aflã în zonele montane ºi submontane, la Suceava, Bistriþa, Focºani, Piteºti, Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu, Arad, Târgu Mureº, Reghin, Satu Mare, Bucureºti, Brãila ºi Constanþa. Industriile uºoarã si alimentarã au tradiþie în România, pentru că existã importante baze de materii prime autohtone. Importante sunt industria bumbacului, industria de prelucrare a lânii, a confecþiilor si tricotajelor la Bucureºti, Botoºani, industria zahãrului, a uleiurilor, a vinurilor, a panificaþiei.

Chiar dacã în concepþia politicã România se aflã în sud-estul Europei, din punct de vedere geografic ea se aflã la distanþe circa egale - cca. 2500 km - între graniþa de apus (Oceanul Atlantic) ºi cea de rãsãrit (Munþii Ural) a Europei, adicã într-o poziþie central-sudicã.

O mare parte din graniþa României cu Serbia ºi Bulgaria este formatã de fluviul Dunãre. Graniþa cu Republica Moldova este formatã de râul Prut, un afluent al Dunãrii.

Munþii Carpaþi, care se ridicã pânã la peste 2.500 m, dominã relieful României, cel mai înalt vârf, Vf. Moldoveanu din Munþii Fãgãraº, atingând 2.544 m. Relieful este variat, proporþional repartizat (31% munþi, 36% dealuri ºi podiºuri, 33% câmpii). Carpaþii Orientali, între graniþa de Nord ºi Valea Prahovei, cu depresiuni largi ºi numeroase pasuri ce încuviințează circulaþia rutierã ºi feroviarã între Moldova ºi Transilvania; pe latura vesticã a Carpaþilor Orientali se întinde cel mai mare lanþ de munþi vulcanici din Europa: Oaº, Gutâi, Þibleº, Câlimani, Gurghiu, Harghita, Bodoc, etc. Între vãile Oituz ºi Prahova, Carpaþii Orientali îºi schimbã direcþia (de la N-V la Sud, spre S-V ºi Vest), formând Carpaþii de Curburã (Munþii Vrancei, Munþii Buzãului º.a.). Zonã bine împaduritã. Carpaþii Meridionali (între Valea Prahovei si culoarul Timiº-Cerna), mai înalþi (altitudinea maximã la nivel naþional fiind în Munþii Fãgãraº-2544 metri, Vârful Moldoveanu). Depresiuni, defileuri (Olt, Jiu). Carpaþii Occidentali (între Defileul Dunãrii la Sud, ºi Someº la Nord), mai puþin înalþi. Multiple depresiuni (Almãjului, Þara Moþilor); frecvente fenomene carstice (în Munþii Apuseni). Dealuri în interiorul arcului carpatin (Depresiunea Transilvaniei) ºi în exterior (Subcarpaþii, Podiºul Moldovei, Podiºul Dobrogei, Podiºul Getic, Dealurile de Vest). Câmpii în Sud (Câmpia Românã sau Câmpia Dunãrii de Jos), ºi în Vestul þãrii (Câmpia de Vest). Lunca Dunãrii, care se lãrgeºte spre Est, îndiguitã, drenatã ºi irigatã, a fost transformatã în zonã agricolã. Delta Dunãrii, declaratã in 1990 rezervaþie a biosferei, aparþine, în cea mai mare parte a sa, României.

România are de asemenea ºi o bogatã reþea hidrograficã. Apele cele mai importante ale României sunt:

* Dunãrea: Al doilea fluviu din Europa ca mărimi ºi ca debit(dupã Volga), având 2860 de kilometri, dintre care 1050 km se aflã în România.Suprafaþa bazinului hidrografic este de 817 mii kilometric pãtraþi. Izvorãºte din Munþii Pãdurea Neagrã. Sectorul inferior, de la Baziaº la vãrsare, are 1075 km, dintre care 144 km sunt parcurºi printr-un defileu , cu o porþiune numitã ,,Cazane’’. Dunãrea este un important drum fluvial internaþional, curgând prin 10 þãri (Austria, Bulgaria, Croaþia, Germania, Ungaria, Republica Moldova, Slovacia, România, Ucraina, Serbia) ºi are afluenþi în alte ºapte þãri. Trece prin patru capitale de stat: Viena, Bratislava, Budapesta ºi Belgrad.
* Râul Mureº: Râu, afluent al Tisei. Al doilea râu ca extindere din România, dupã Dunãre.Are 803 kilometri, din care 761 kilometri, pe teritoriul României. Izvorãºte din Munþii Hãºmaº(Carpaþii Orientali), trece prin depresiunea Giurgeu, traverseazã Munþii Cãliman ºi Gurghiu(prin defileul Topliþa-Deda, lung de 50 de kilometri), strãbate partea centralã a Podiºului Transilvaniei(trecând prin oraºele, Reghin, Târgu-Mureº, Iernut, Aiud), intrã în Câmpia Aradului, trece prin municipiul Arad ºi, la Vest de oraºul Nãdlac, face graniþã intre România ºi Ungaria(31 de kilometri) , dupã care intrã în Ungaria ºi se varsã in Tisa. Numit în Antichitate Maris sau Marisia.
* Râul Tisa: Este un afluent al Dunãrii, având 960 de kilometri. Izvorãºte din Carpaþii Pãduroºi(Ucraina), formeazã, pe 62 de kilometric, graniþa dintre România ºi Ucraina, strãbate apoi. Estul Câmpiei Panonice ºi conflueazã cu Dunãrea în Serbia, în amonte de Belgrad. Afluenþii principali sunt: Someº, Criº, Mureº(din România). Irigaþii.

PRUT: Lung de 953 km, izvorãºte din Carpaþii Pãduroºi din Ucraina, de unde curge spre est, mare parte din curs fiind apoi pe direcþia sud-est. Se varsã în Dunãre lângã Reni, la est de oraºul Galaþi. Formeazã graniþa între România ºi Republica Moldova. În perioada interbelicã, râul era navigabil pânã la Ungheni, însã în perioada comunistã navigaþia pe râu a fost treptat abandonatã, cursul nemaifiind întreþinut. Principalul afluent pe partea dreaptã este Jijia cu afluenþii Bahlui ºi Baºeu. Existã pe Prut amenajãri hidroenergetice (la Stanca-Costeºti) confecționate împreunã cu Republica Moldova.

* Râul Siret: Izvorãºte în Carpaþii de nord pe teritoriul Ucrainei de azi, în Bucovina de Nord. Parcurge 706 km ºi se varsã în Dunãre, lângã Galaþi. Dintre afluenþii fluviului, are cel mai mare bazin hidrografic din þarã. Principalii afluenþi ai Siretului sunt: pe partea dreaptã, Suceava, Moldova, Bistriþa, Trotuº, Putna ºi Buzãu; pe fracțiune stângã, Bârlad. Pe cursul sãu, au fost realizate în perioada comunistã mai multe baraje ºi lacuri de acumulare, reducând, nu eliminând, pericolul de inundaþii (cele mai recente au fost în anul 2005). Principalele oraºe de pe sau din apropierea cursului sãu sunt: Siret, Paºcani, Roman, Bacãu, Adjud ºi Galaþi.

România este al ºaptelea stat ca numãr de locuitori ºi al nouãlea stat ca teritoriu din UE.

Oraºele cu peste 300.000 de locuitori sunt:

* Bucureºti 2.112.926 locuitori,
* Iaºi 321.580 locuitori,
* Cluj-Napoca 318.027 locuitori,
* Timiºoara 317.651 locuitori,
* Constanþa 310.526 locuitori,
* Craiova 304.142 locuitori,

Clima României este temperat-continentalã, cu precipitaþii relativ reduse ºi cu diferenþe mari între anotimpuri.

Vara este un anotimp cãlduros, care dureazã de la sfârºitul lui mai la jumãtatea lui septembrie în câmpiile din Sud ºi Vest. În sudul României existã peste 25 de zile "tropicale" (cu temperaturi peste 30, chiar 35 C) ºi peste 90 de zile de varã (cu temperaturi peste 25-30 C). Temperatura maximã absolutã din România este de +44.5 grade C, ºi s-a înregistrat la Ion Sion, lângã Brãila, la data de 10.08.1951. Adesea, vara apar furtuni puternice cu cantitãþi mari de precipitaþii. De notat cã în zonele montane din Nord ºi Centru vara este un anotimp temperat, cu puþine zile tropicale sau de varã, ºi cu nopþi rãcoroase.

Toamna este un anotimp mai scurt, de tranziþie, cu perioade destul de lungi de uscãciune alternând cu perioade de ploi. În a doua parte a lunii octombrie vin primele îngheþuri, iar în noiembrie primele ninsori. În câmpii, astea se manifestã adesea mai târziu decât în restul þãrii.

Iarna este un anotimp friguros, în care masele de aer rece venite din Est aduc temperaturi de pânã la -20 C sau chiar sub (recordul este de -38,5, la Bod, lângã Braºov, înregistrat la data de 25.01.1942). Zãpada nu este abundentã comparativ cu alte state europene, atât datoritã lipsei de precipitaþii cât ºi datoritã creºterilor frecvente de temperaturã. În Sud ºi Vest cu precãdere, stratul de zãpadã se topeºte ºi reface de câteva ori în decursul unei ierni.

Primãvara este un alt anotimp de tranziþie, relativ scurt. Temperatura creºte cu repeziciune, îngheþurile dispãrând în luna aprilie.

Temperatura medie anualã variazã de la 11 C în lunca Dunãrii, la 6 C în Harghita. Temperatura medie a lunii iulie variazã între 26 C ºi 18 C tot în funcþie de regiune. În ianuarie, aceste temperaturi variazã de la 0 C (la Bãile Herculane sau la Mangalia) la - 6 C (în depresiuni).

Precipitaþiile sunt moderate. De la insuficienta cantitate de 400 mm din Dobrogea la 500 mm în Câmpia Românã ºi pânã la 600 mm în cea de Vest. Odatã cu altitudinea, precipitaþiile cresc, depãºind pe alocuri 1000 mm pe an. La altitudini mai mari de 1800 m, precipitatiile au o valoare de 1000-1200 mm/an. Media anualã a precipitaþiilor, urmând scãderea treptatã a influenþelor oceanice ºi mediteraneene, scade uºor de la vest la est. Media anualã a precipitaþiilor cãzute (calculate pe întreg teritoriul) este de 637 mm anual, cu valori sensibil mai ridicate în zonele montane (1.000 - 1.400 mm/an) ºi progresiv mai scãzute spre est, în Baragan fiind 500 mm/an, iar în Dobrogea ºi Delta Dunãrii coborând pânã la 400 mm/an.

Principalul grup etnic în România îl reprezintã românii, vorbitorii limbii române, o limbã indo-europeanã care descinde din latina vulgarã. Ei reprezintã 89,5% din populaþie. O comunitate etnicã importantã (6,6% din populaþie) este cea a maghiarilor din România, care numãrã aprox. 1.400.000 de cetãþeni. Dintre aceºtia aprox. 670.000 sunt secui. Alte comunitãþi importante sunt cele ale þiganilor, germanilor ºi ucrainienilor din România.Putin timp dupa revolutia din Decembrie 1989,populatia Romaniei era de cca. 24 milioane.Insa incepand cu 1991,populatia Romaniei scade treptat,ajungand pana la cca. 21 milioane.Aceasta scadere se datoreaza liberei circulatii in statele din afara granitelor Romaniei, dar a crescut faþã de anii precedenþi.

Majoritatea românilor(86.7%) sunt membri ai Bisericii Ortodoxe Române, una din bisericile ortodoxiei rãsãritene. Pânã la unirea din 1918, cea mai mare parte a populaþiei din Transilvania (31% din locuitori) fãcea parte din Biserica Greco-Catolicã, ca urmare a trecerii unei pãrþi a românilor la Biserica Romei la începutul secolului al XVIII-lea. În timpul regimului comunist, Biserica Greco-Catolicã a fost interzisã iar bunurile acesteia au fost trecute în folosinþa Bisericii Ortodoxe Române. Catolicismul ºi protestantismul sunt prezente mai ales în Transilvania ºi Criºana. În Judeþul Bihor, de pildã, este centrul Cultului baptist din România, catedrala baptistã de aici fiind impresionantã. De asemenea, în România existã ºi alte culte, ca Ortodocºii pe stil vechi, evrei mozaici, Cultul armean ºi altele asemenea, care, deºi au un numãr mic de credincioºi au o mare vechime ºi o prezenþã semnificativã în istoria statului român. În total, populaþia creºtinã din România, reprezintã 99.3% din totalul populaþiei þãrii.

În Dobrogea, existã o micã populaþie musulmanã, rãmasã de pe vremea colonizãrii otomane din trecut.

Reþeaua urbanã este dominatã categoric de greutatea specificã a municipiului Bucureºti, care are peste 2.300.000 de locuitori. Oraºe cu rol de echilibru ("capitale regionale") sunt Constanþa, Iaºi, Craiova, Braºov, Cluj-Napoca, Timiºoara ºi Galaþi. Între 1992 ºi 2002 populaþia tuturor oraºelor cu peste 100.000 de locuitori a scãzut, cu excepþia celei a municipiului Focºani. Existã o tendinþã spre formarea de arii metropolitane - un exemplu este creºterea populaþiei in Judeþul Ilfov în dauna Bucureºtiului.

Imnul national

* 1860 - Primele preocupãri pentru un imn propriu-zis au avut loc în timpul lui Alexandru Ioan Cuza, îndată ce se organizeazã un concurs în acest sens ºi trei compoziþii sunt adoptate pentru armata românã, folosindu-se ca imn naþional una din ele, „Marº triumfal spre primirea steagului Mãriei Sale", creat de capelmaistrul Eduard Lux.
* 1881 - Melodiei imnului compus de Eduard Lux i se asociazã versurile lui Vasile Alecsandri cu denumirea „Imn Regal Român"', care rãmâne Imn Naþional pânã în 1947.
* 1948 - Odatã cu venirea la putere a comuniºtilor, imnul þãrii devine „Zdrobite cãtuºe în urmã rãmân", versuri de Aurel Baranga, melodia Matei Socor.
* 1953 - se adoptã „Te slãvim, Românie!" de Matei Socor, versuri de Eugen Frunzã ºi Dan Deºliu.
* 1975 - Imnul de Stat devine „Pe-al nostru steag e scris unire", compus de Ciprian Porumbescu în 1880, pentru a fi imnul societãþii studenþeºti „România Junã" din Viena.
* 1977 (octombrie) - Imn Naþional al Republicii Socialiste România devine „Trei culori", tot o creaþie a lui Ciprian Porumbescu.
* 1990 (ianuarie ) - Este adoptat ca Imn Naþional „Deºteaptã-te, române", versuri de Andrei Mureºanu, melodia de Anton Pann. Poezia “Deºteptã-te române” a fost scrisã de Andrei Mureºanu în 1848, cu titlul iniþial “Un rãsunet” ºi a apãrut în “Foaie pentru minte, inimã ºi literaturã” alãturi de prima parte a Proclamaþiei de la Islaz. Poezia a fost adoptatã ca imn al revoluþionarilor români la 1848 ºi a fost cântatã pe o melodie de Anton Pann. În 1918, la Marea Unire, imnul a rãsunat pe Câmpia Libertãþii de la Alba Iulia. Dupã revoluþia din 1989 cântecul a fost adoptat ca imn naþional.

Apãrarea Civilã

Stagiu militar: a fost reglementat de Legea nr.46/1996, publicatã în Monitorul Oficial, Partea I, nr.120/11.06.1996. În trecut, stagiul militar a fost obligatoriu de la vârsta de 20 ani, respectiv de la 18 ani, la cerere sau în timp de rãzboi. Durata obiºnuitã a stagiului militar era de 12 luni, respectiv de 6 luni în cazul serviciului militar cu termen redus, aplicabil absolvenþilor instituþiilor de învãþãmânt superior.

In prezent stagiul militar nu mai este obligatoriu, Armata Romana (in lipsa oricãror ameninþãri externe) devenind astfel o armata de militari de carierã, pe bazã de voluntariat.

Vârsta consideratã aptã pentru armatã : între 19 ani (18 ani în timp de rãzboi) ºi 35 de ani.

Bãrbaþi cu vârsta între 19 si 49 de ani : 6,012,656

Numãr de recruþi anual: aprox. 167 000.

Cheltuieli pentru armatã - în euro: aprox. 2,7 miliarde €

Cheltuieli pentru armatã - în procente din PIB : 2.38% (2006) De la 1 ianuarie 2007 armata nu mai este obligatorie. Recrutarea se va face la cerere. În caz de rãzboi armata este obligatorie.

Sursa de informare : Enciclopedia Wikipedia

_________________
Om mare este cel care nu ºi-a pierdut inima de copil