Scrisoare fãrã adresã...

Fiind aruncatã încã de micã în „marea” numitã viaþã, am încercat, cum am putut mai bine, pânã în timpul de faþã, sã „vâslesc” cât pot de energic pentru a nu rãmâne captivã în largul mãrii... Am încercat sã comunic cum am putut eu mai bine s-o fac, dar mã aflu într-o etapã a vieþii îndată ce vãd pericolele mãrii pe care navighez altfel decât ceilalþi. Diferenþa de vârstã, de genereþie, de mentalitãþi, de concepþii, de educaþie între mine ºi restul navigatorilor aflaþi pe aceeaºi mare cu mine sunt foarte diferite...
Analizez într-atât de mult pericolele ce mã pândesc atunci când navighez, încât uit de spontaneitate ºi încredere, lucrul asta aducându-mi puncte minus în sectorul comunicãrii...
Am uneori impresia cã vâslesc atât de repede, încât uit sã-mi mai cer iertare sau trec pe lângã ceilalþi navigatori fãrã sã vãd semnalele de alarmã, luminile de avertizare, sã aud strigãtele de disperare ºi sã mã opresc din drumul meu sã îi ajut, ascultându-le ºi lor problemele, nu doar vãitându-mã de propriile mele probleme... Uit sã spun chiar ºi banalul „îmi pare rãu”, chiar daca e aºa de greu sã-l spui uneori...
Urmãritã de fel de fel de gânduri care nu-mi dau pace ºi-mi „consumã” ºi nopþile, m-am decis sã aºtern aceste rânduri... Tu, de la „capãtul tunelului”, care vei citi sau nu aceste rânduri, care navighezi pe aceeaºi mare cu mine sau poate pe alta, iartã-mã de te-am jicnit, de nu m-am oprit din loc sã te ascult ºi pe tine, de n-am ºtiut sã comunic prea bine cu tine, de m-am plâns doar eu de ale mele probleme...
Dacã tu, cel de dincolo, care citeºti aceste rânduri, mai consideri cã încã mai putem comunica, în calitate de navigatori, „cautã-mã”, strigã-mã, opreºte-mã din vâslit ºi vorbeºte cu mine, indiferent despre ce. Eu voi încerca, la rândul meu, sã învãþ sã comunic cât mai bine, sã te ascult, sã te sfãtuiesc cum mã pricep eu ºi sã ajungem la puncte de vedere comune, sã vorbim cât mai des ºi, de câte ori trecem unul pe lângã celãlalt pe marea în care navigãm, sã nu lãsãm mentalitãþile diferite sau valurile sã ne arunce departe unul de altul, ducându-ne pe fiecare mai în larg, mai în luminã...
Sper din tot sufletul sã ajung un bun camarad, un navigator, „lup bãtrân al mãrilor”, pe care te poþi baza la nevoie. Închei aceastã scrisoare, mulþumindu-þi, cititorule, cã ai parcurs aceste rânduri, cã ai înþeles ceva din ele – chiar dacã mie mi se par fãrã sens... ªi dacã se mai întâmplã sã mã ºi opreºti din vâslit, atunci voi ºti cã scrisoarea ºi-a avut rostul ºi mã voi bucura când te întâlnesc, cãci voi ºti cã m-ai iertat !...
:-)

_________________
Om mare este cel care nu ºi-a pierdut inima de copil

Frumos...foarte frumos...ca text literar, mai putin ca valoare morala. Este o mare diferenta intre ceea ce suntem, ceea ce credem, si ceea ce afirmam, numeroase se spun, par convingatoare, si defapt nimeni nu le crede. Asta e societatea actuala, avem talente care desfasoara o activitate admirabila dar care atunci cand parasesc scrisul se complac unei societati decazute, al carei comportament este tolerat doar datorita majoritatii. Si vin eu si stric totul cu conceptiile mele atat de depasite:reguli, corectitudine, bun-simt, responsabilitate....din cauza asta am intrat in conflict cu anumite persoane, se stiu ele. Dar trebuie sa recunosc ca ai atins puncte sensibile si cat se poate de adevarate....primul pas in a-ti reconstitui comportamentul este sa vezi greselile...probleme majore n-ar fi, noi ne-am inteles foarte bine, pana in timpul in care m-ai neindreptatit prea rau intr-un moment atat de nepotrivit. Am fost surprins ca m-ai atacat in acea situatie, credeam ca ma cunosti, intotdeauna am spus ce cred, si am avut incredere in tine. Astfel ca nu pot trece cu vederea ce s-a intamplat, nu e întâia data cand cineva isi bate joc de mine prin intermediul Internetului.
Am considerat ca fiind penis al acestui forum si participand la administrarea lui voi putea indrepta unele lucruri, voi avea ocazia sa ma exprim, dar nu a fost asa. A fost o regretabila eroare. Pentru ca nimeni nu accepta alte pareri deca cele prprii. A iincerca sa schimbi ceva ce este deja inradacinat in mentalitatea unora e un lucru prea greu. Nu am vrut sa se ajunga aici si totusi s-a ajuns, vei spune din vina mea. Dar diferente cum ar fi cea de varsta si de mentalitate nu sunt cauza. Om mare este cel care isi pastreaza inima de copil ai spus. Problema a fost mai grava si tine de un comportament real, care se dezvaluie vdincolo de acest forum, unde discutia devine libera. Si nici nu am avut puncte de vedere distincte...incercarea mea de a da o mana de ajutor a fost un esec dintr-un motiv declarat a fi lipsa de experienta...dae oare nu se numeste acest forum diversitate....si anime? Cuprinde mai mult decat un numar de animeuri.
Nu pastrez nici un resentiment pentru cele intamplate, dar ar fi gresit sa consideram situatia un accident, cauzele au fost mai vechi si am prevazut un asemenea sfarsit. Ramanem prieteni, dar in afara forumului, in ale carui principii eu nu mai cred...si nu voi continua sa spun mai mult deoarece nu ma simt deloc nevoit sa ma justific in fata afirmatiilor lui cedik, care incearca sa se disculpe intr-un mod in care mai mult se acuza. Cine a avut achi sa vada, stie cum a fost condus acest forum!